De ce mai multe ori corpul nostru este cel mai bun indicator în legătură cu starea noastră de sănătate. Dar, din nefericire, cei mai mulți dintre noi aleg să ignore semnele pe care ni le arată acesta. De aceea, din cauza neglijenței față de propria sănătate, nu de puține ori ajungem să ne vătămăm corpul și să suferim pentru lungi perioade.
În ceea ce privește simptomele despre care vom vorbi în continuare, dacă te confrunți cu unul sau chiar mai multe dintre ele, înseamnă că mai mult ca sigur ai nevoie de un baston ortopedic și nu ar trebui să mai amâni nicio clipă programarea unei vizite la un specialist.
Cum îți dai seama că ai nevoie de un baston ortopedic?
#1 Târăști unul din picioare în timpul mersului
Faptul că târăști un picior atunci când mergi, fie că este din cauza faptului că a devenit nesigur sau pentru că te doare, poate fi un semn clar că ai nevoie de un baston ortopedic. Dacă ignori acest mesaj pe care ți-l transmite corpul și în schimb continui să mergi în continuare ca și până acum, vei ajunge să te confrunți cu un dezechilibru pronunțat la nivelul mușchilor deoarece, mușchii piciorului pe care îl soliciți mai puțin se vor atrofia.
#2 Șchiopătezi în timpul mersului
Dacă ești o persoană cu un program foarte aglomerat, sunt șanse mari să nici nu-ți mai amintești de când ai început să șchiopătezi. La început s-ar putea să fie un gest aproape neobservabil, dar, cu timpul, dacă nu dai atenție propriului corp, șchiopătatul s-ar putea să devină din ce în ce mai pronunțat. Dacă șchiopătatul nu se datorează unei dureri temporare cauzate de o lovitură minoră, sfatul specialiștilor este să consulți imediat un medic deoarece s-ar putea să ai nevoie imediată de un baston ortopedic. În lipsa unui accesoriu medical care să te ajute să mergi așa cum trebuie, riști să suprasoliciți piciorul sănătos și să ajungi astfel să-ți îmbolnăvești ambele picioare.
#3 Te sprijini de mobilă atunci când mergi
Acest obicei se formează în general acasă. Persoanele cu probleme de mobilitate au tendința să se sprijine de pereți, scaune, mese și rafturi ori de câte ori se deplasează în interiorul propriei locuințe. Și cu toate că poate părea ceva inofensiv, pe lângă faptul că mersul necorespunzător poate agrava sănătatea picioarelor, agățatul de un corp de mobile superficial ancorat se poate transforma într-un scenariu de coșmar, mai ales pentru persoanele în vârstă. Sprijinirea de mobilă devine un obicei pentru majoritatea celor care nu pot merge bine pentru că acasă ei se simt în largul lor și își pot crea chiar și trasee pe unde să meargă. Dar afară, pe de-o parte din cauza bolii și pe de altă parte din cauză că ajungi să te dezobișnuiești să mai mergi corect, fiecare ieșire ajunge să fie o adevărată provocare. Poate că nu îți dai seama la început, dar când te-ai obișnuit deja să te agăți de tot ce îți iese în cale, pe stradă, în lipsa diferitelor obiecte, există șanse mari să te dezechilibrezi, să cazi și să te rănești.
#4 Îți pierzi ușor echilibrul și te împiedici de lucruri
Dacă nu te mai simți sigur pe picioarele tale atunci când mergi, este important să fii controlat de un specialist cât mai curând posibil. În cele mai multe cazuri poate fi o problemă de anemie care se poate rezolva ușor cu niște suplimente de fier. Dar dacă de vină sunt picioarele, medicul îți va explica cu siguranță cât de important este să investești într-un baston ortopedic. Pe site-ul Kinetika.ro găsești bastoane ortopedice, telescopice, pliabile, cu led și picior pivotant în patru puncte, care te feresc de căzături.
#5 Te doare spatele și mergi cocoșat
Cocoașa nu se formează doar din cauza mușchilor slab dezvoltați de la nivelul spatelui. O altă cauză majoră sunt picioarele și în general, mersul incorect are ca efecte secundare și strâmbarea spatelui. De aceea, și pentru a-ți păstra spatele drept este important să folosești un baston ortopedic. Atunci când mergi, dacă ții o mână pe baston, îți va fi mult mai simplu să te autocontrolezi și să-ți îndrepți spatele căpătând astfel o postură mai bună.